Cazurile recente din vara anului 2026, care îi au în prim-plan pe fostul preot Cristian Pomohaci și pe un lider spiritual autointitulat „pastor” din județul Cluj, scot la iveală o realitate sumbră. Ambii au folosit credința și vulnerabilitatea victimelor ca paravan pentru abuzuri de o gravitate extremă, fiind arestați preventiv sub acuzații de viol și agresiune sexuală asupra unor minori.

​Dincolo de haina religioasă cu care s-au afișat, o analiză comparativă arată cum mecanismele de manipulare psihologică și profilul victimelor diferă, dar și cum lipsa de reacție a autorităților a permis acestor fenomene să se dezvolte în afara cultelor recunoscute legal.

​Profilul victimelor: Prădători diferiți, aceleași traume

​Deși ambii indivizi foloseau poziția de autoritate spirituală pentru a anihila voința celor din jur, orientarea și preferințele lor în selectarea victimelor au fost complet diferite.

​În cazul lui Cristian Pomohaci, ancheta din 2026 a scos la iveală o preferință clară pentru băieți minori, cu vârste sub 16 ani. Fostul preot profita de naivitatea și de vulnerabilitatea financiară a unor tineri din comunitățile rurale sau din medii defavorizate, oferindu-le sume de bani sau alte beneficii materiale în schimbul raporturilor sexuale. Abuzul se producea adesea sub pretextul unui ajutor părintesc sau al unor ritualuri pseudo-religioase pe care tinerii nu aveau puterea să le refuze.

​La polul opus, liderul spiritual din Cluj, un bărbat în vârstă de 66 de ani care organiza adunări religioase chiar în propria locuință, și-a îndreptat acțiunile prădătoare exclusiv către fete minore. Procurorii au identificat cel puțin patru fete abuzate. Acesta folosea tehnici clasice de manipulare psihologică (cunoscute sub numele de „grooming”), recrutându-și victimele din rândul familiilor care veneau la el în căutare de sprijin spiritual și ghidare. Sub pretextul unor „ședințe de rugăciune” private sau al unor „practici de curățare spirituală”, acesta izola fetele și le agresa, profitând de încrederea oarbă pe care părinții o aveau în el.

​Scurt istoric infracțional: De la evaziune fiscală la abuzuri mușamalizate

​Trecutul celor doi arată că semnele de alarmă au existat de mult timp, însă măsurile ferme au întârziat să apară.

​Cristian Pomohaci are un istoric lung de controverse. În anul 2017, el a fost caterisit (exclus din preoție) de către Biserica Ortodoxă Română tocmai în urma unor înregistrări audio în care încerca să corupă sexual un adolescent. Din punct de vedere penal, el a scăpat atunci de condamnarea pentru corupție sexuală deoarece faptele s-au prescris din cauza trecerii timpului. Totuși, Pomohaci nu a fost străin de lege: a fost condamnat definitiv în trecut la un an de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală în formă continuată, după ce a ascuns de fisc veniturile obținute din închirierea a 11 apartamente, plătind ulterior prejudiciul pentru a scăpa de executarea pedepsei. Activitatea lui de abuz a continuat în umbră până la arestarea sa din iunie 2026.

​În schimb, liderul religios din Cluj nu avea un istoric penal public recunoscut la nivel național, funcționând complet „sub radarul” publicului larg. El și-a construit notorietatea strict la nivel local, în comunități restrânse, acționând ca un „guru” independent. Absența antecedentelor penale i-a permis să își mențină o aură de respectabilitate în fața adepților săi, transformându-și casa într-un spațiu de abuz ferit de ochii lumii timp de ani de zile.

​Reacția întârziată a autorităților în zona „gri” a cultelor neautorizate

​O problemă majoră ridicată de aceste cazuri este lentoarea cu care statul român intervine atunci când abuzurile se petrec în comunități religioase informale sau în jurul unor lideri care nu mai aparțin niciunui cult oficial.

​După ce a fost caterisit de BOR în 2017, Pomohaci nu a încetat să se comporte ca un preot. El a continuat să poarte haine bisericești, să țină slujbe clandestine pe proprietățile sale și să primească pelerini care îl considerau în continuare un făcător de minuni. Statul a tolerat această confuzie identitară ani la rând, deși era evident că bărbatul folosea un statut fals pentru a-și păstra influența asupra oamenilor vulnerabili.

​Aceeași pasivitate se observă și în cazul „pastorului” din Cluj. Acesta nu era afiliat niciunui cult recunoscut oficial din România (cum ar fi confesiunile creștine tradiționale sau neoprotestante autorizate), ci conducea o „adunare independentă”. În România, libertatea religioasă este garantată, însă lipsa totală de monitorizare a grupurilor care funcționează ca secte sau asociații private lasă loc unor abuzuri greu de depistat. Autoritățile intervin de regulă doar atunci când victimele găsesc curajul să depună plângeri penale, deseori la mult timp după ce traumele s-au produs.

​Ce este de făcut pentru a preveni astfel de tragedii?

​Pentru ca astfel de abuzuri ascunse în spatele credinței să nu se mai repete, sunt necesare măsuri concrete la nivel legislativ, social și educațional:

​Reglementarea și monitorizarea asociațiilor cu caracter spiritual: Statul trebuie să creeze mecanisme prin care entitățile neautorizate care organizează adunări religioase sau activități de consiliere cu minori să fie luate în evidență și verificate, prevenind situațiile în care persoane fără acreditare își transformă locuințele în centre de cult private.

​Introducerea cursurilor de siguranță și educație împotriva abuzurilor în școli: Copiii trebuie învățați de la vârste fragede să recunoască tehnicile de manipulare psihologică (grooming), să înțeleagă conceptul de consimțământ și să știe că nicio persoană investită cu autoritate (preot, pastor, profesor, medic) nu are dreptul să le încalce intimitatea corporală.

​Campanii de conștientizare pentru părinți: De multe ori, credința religioasă profundă îi face pe părinți să își lase copiii singuri cu acești lideri spirituali. Familiile trebuie să înțeleagă că nicio practică spirituală sau „mărturisire” legitimă nu presupune izolarea minorului și acțiuni cu tentă sexuală.

​Celeritate în anchetarea infracțiunilor sexuale: Justiția trebuie să trateze cu prioritate maximă suspiciunile de abuz asupra minorilor pentru a evita prescrierea faptelor, așa cum s-a întâmplat în trecutul lui Pomohaci, fapt ce i-a permis acestuia să rămână liber și să facă noi victime.

​Fără o intervenție fermă și o vigilență sporită din partea societății, haina credinței va continua să fie folosită ca un paravan perfect de către prădătorii sexuali.