Tragicul incendiu care a mistuit turnul Bisericii Evanghelice din Bistrița pe 11 iunie 2008 rămâne unul dintre cele mai dureroase momente din istoria recentă a orașului. În jurul acestui eveniment s-au țesut, de-a lungul anilor, numeroase teorii și legende urbane, alimentate de contextul politic extrem de tensionat de la acea vreme.

​Iată adevărul stabilit de anchetele oficiale, realitatea juridică și demontarea miturilor locale:

​Cine sunt vinovații și cine a răspuns penal sau civil?

​Anchetatorii au stabilit oficial că incendiul a fost provocat de un accident nefericit, nicidecum de o mână criminală dirijată politic.

​Cine a provocat incendiul: Autorii au fost identificați ca fiind trei minori (copii ai străzii) cu vârste de 12, 13 și 15 ani. Aceștia urcaseră pe schelele care înconjurau turnul bisericii (aflat în restaurare la acea vreme) cu intenția inițială de a fura cupru și plumb pentru a le vinde la fier vechi.

​Cum s-a întâmplat: În timp ce se aflau pe schelă, copiii s-au jucat cu o brichetă și au aprins o folie de plastic din adăpostul improvizat sub schele. Flăcările au scăpat rapid de sub control. Speriați că au fost observați de paznicul Primăriei, minorii au fugit, iar focul s-a propagat cu repeziciune la întreaga structură din lemn a schelelor și apoi la turnul monumentului.

​Răspunderea penală: Deoarece autorii erau minori, aceștia nu au răspuns penal conform legii, neavând discernământ sau vârsta legală pentru tragerea la răspundere penală la acel moment.

​Răspunderea civilă (daunele): Din punct de vedere civil, povara despăgubirilor ar fi căzut, teoretic, pe umerii părinților acestora. Totuși, proveniți din medii extrem de defavorizate și fără resurse materiale, obținerea sumelor uriașe pentru daune (estimate inițial la peste 1 milion de euro) a fost practic imposibilă. Reconstrucția turnului și restaurarea ulterioară au fost finanțate din fonduri publice (bugetul local, Ministerul Culturii), donații ale comunității și sprijin de la asociațiile sașilor din Germania.

​Controverse: Cum a ajuns Ovidiu Crețu primar?

​Incendiul a izbucnit într-un moment critic: între turul I și turul II al alegerilor locale din 2008. În primul tur (desfășurat pe 1 iunie), primarul în funcție de atunci, Vasile Moldovan (PDL), se afla în avantaj, urmând să se confrunte în turul al doilea (pe 15 iunie) cu candidatul PSD, Ovidiu Crețu.

​Tragedia din 11 iunie a schimbat radical dinamica emoțională din oraș:

​Echipa de campanie a lui Ovidiu Crețu a reacționat agresiv și extrem de eficient din punct de vedere electoral: au împânzit rapid orașul cu afișe negre în care declarau că „Bistrița este în doliu” și au trimis mesaje în masă (SMS-uri) către cetățeni.

​Discursul public s-a mutat pe gestionarea precară a siguranței monumentului de către administrația în funcție (condusă de PDL). Această strategie de criză a mobilizat electoratul, transformând tragedia într-un vot de blam la adresa vechii conduceri. Patru zile mai târziu, pe 15 iunie 2008, Ovidiu Crețu a câștigat alegerile, devenind primar al Bistriței.

​Mitul celor doi politicieni PSD din umbră: A fost orchestrat?

​În folclorul urban din Bistrița și în discuțiile de culise din epocă a apărut rapid teoria conspirației conform căreia „incendiul a fost comandat din umbră” de lideri importanți ai PSD de la acea vreme, pentru a sabota primarul PDL și a-i asigura victoria lui Crețu. Zvonurile indicau adesea doi politicieni cu greutate din filiala județeană care ar fi „orchestrat” evenimentul prin intermediul unor oameni ai străzii plătiți.

​Acesta este un mit urban pur și nu are nicio bază reală.

​De ce este o teorie falsă:

​Ancheta criminalistică detaliată: Poliția și procurorii au reconstituit pas cu pas acțiunile celor trei minori. Declarațiile acestora au coincis perfect cu probele materiale de la fața locului (bricheta, locul de pornire al incendiului, dinamica arderii foliilor și a lemnului).

​Imprevizibilitatea focului: Niciun strateg politic nu ar fi putut risca o asemenea acțiune. Turnul de 75 de metri s-a prăbușit parțial, iar flăcările au fost la un pas să radă de pe suprafața pământului întregul centru istoric al Bistriței. Dacă vântul își schimba direcția sau dacă pompierii nu izolau clădirile din jur, dezastrul ar fi fost total. Un astfel de risc incontrolabil exclude ipoteza unei „regii” controlate.

​Tragedia a fost rezultatul nefericit al unei lipse de pază adecvate a șantierului de restaurare și al unei iresponsabilități juvenile, iar speculațiile politice au fost doar o consecință directă a momentului neobișnuit în care s-a produs evenimentul.